Media

CapitolUL V - "CELE MAI FRUMOASE MIRACOLE" - Revista TANGO 2021

 

 

ÎMBRĂȚIȘEAZĂ INFINITUL

Te salut cu iubire cititorule, și îți mulțumesc pentru intenția și deschiderea de a citi aceste rânduri. Sunt experiențe care vorbesc despre noi, dintr-un alt nivel de realitate.
Încă din primii ani de viață, am fost fascinat de minunățiile naturii, de soare, de cer, de păsări și flori. Stăteam mult timp în uimire, privind stelele, contemplând și admirând vastitatea cerului, cu tot ceea ce avea mai frumos de oferit.
Tot timpul, am avut sentimentul profund că există ceva mult mai înalt și mai inteligent, care a creat toate aceste spledori. În suflet, simțeam că, chiar dacă va veni o zi în care va trebui să plec din această lume, și să nu mă mai pot bucura de aceste frumuseți, ar mai rămâne ceva din mine care să continue să existe...
Întrebările existențiale, despre cine suntem, de unde venim, și unde ne îndreptăm, mi le-am pus și eu, însă răspunsurile pe care le puteam accepta și simți ca adevărate întârziau să apară.
La vârsta de 23 ani, în urma unei relaxări profunde, am trecut printr-o experiență de decorporalizare, prin care am experimentat în mod direct adevărul - că sunt mult mai mult decât corpul fizic. A fost spontan și cu totul surprinzător, o stare de libertate inimaginabilă până atunci, o experiență care mi-a exemplificat direct faptul că “haina fizică” este doar un vehicul care mă ajută să fiu manifest în această dimensiune tridimensională.
De atunci, totul s-a schimbat în aspirațiile și dorințele mele, prioritățile și intențiile s-au rearanjat complet. Am căutat informații și cursuri, școli și sisteme, care mi-au deschis și revelat un univers nou, fascinant, și mult mai real decât cel cunoscut prin organele de simț.   
Pe măsură ce am început să practic consistent și sistematic tehnici de respirație și meditație,
au început să apară stări de beatitudine, grație divină, fericire inexprimabilă, care creșteau în frecvență și intensitate. Acea nostalgie a sufletului meu, după starea de plinătate, a început să fie satisfăcută.
Primele stări nonduale, în care am simțit efectiv cum respir odată cu Lumina și Iubirea lui Dumnezeu, că sunt una cu CEL CE ESTE, au apărut după aproximativ doi ani de practică spirituală intensă (anul 1992). Chiar dacă la început erau pe durate mai scurte și mai rare, m-au ajutat să am un reper și un termen de comparație, despre ce înseamnă să fii cu totul în Realitatea lui Dumnezeu, și ce înseamnă să fii pierdut în propria minte, identificat cu fluxul gândurilor și cu poveștile pe care acestea le creează.
Apoi, după câteva săptămâni, într-o noapte, în timpul unui vis lucid, a apărut o ființă de lumină orbitoare, a cărei privire emana o strălucire greu de suportat. Această strălucire tot mai intensă imi inunda complet toate corpurile, simțeam cum vibrația indusă în toate dimensiunile ființei mele devenea tot mai dificil de integrat. Totul, era însoțit de o iubire atât de imensă și intensă, încât simțeam cum extazul mă dezintegrează. Corpurile energeticice, centrii energetici, meridianele, erau ridicate la un alt coeficient de lumină, iar nivelul de beatitudine experimentat era fulminant. În dimineața care a urmat, totul din jur era mult diferit, totul a devenit mult mai viu. Aveam intenția sa-i îmbrățișez pe toți cei pe care îi intâlneam, dinrt-o bucurie celestă.
După trei ani de practică spirituală, am întâlnit primele cursuri de tehnici energetice terapeutice, prin care puteau fi ajutate și alte sisteme vii (umane, animale, vegetale, minerale). Mi s-a părut ceva foarte familiar, pe sufletul meu, și în scurt timp au început să vină spre mine mulți oameni cu diverse probleme de sănătate, somatizate sau răni ale sufletului. De atunci, viața mi s-a schimbat și mai mult, deoarece am fost martorul multor miracole, al intervenției Luminii Divine în conștiința și corpurile celor care aveau nevoie de ajutor. Prin aceste tehnici, am interacționat și mai profund cu Tatăl Ceresc, din care provenea lumina și iubirea vindecătoare, amplificând și mai mult sentimentul de recunoștiință din inima mea.
Din miile de cazuri cu care am lucrat până acum, am văzut cu claritate, că toate sufletele prin tot ceea ce fac, caută să se cunoască la cel mai înalt nivel de esență și realitate, caută prezența lui Dumnezeu din inima lor. Așa, am conștientizat și mai profund învățătura primordială adusă pe Pământ de Învățătorul Suprem Iisus Hristos. Am înțeles și simțit ce înseamnă să cunoști adevărul care te face liber, unde să găsești Împărăția lui Dumnezeu, și cum poți cu adevărat să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.
Pe lângă toate celelalte tehnici de vindecare și ascensiune spirituală, întâlnirea sistemului Theta Healing în 2011, a însemnat un salt evolutiv major. Theta Healing, cuprinde un ecosistem  complex și avansat de tehnici, foarte simplu de aplicat, cu o eficiență foarte mare în vindecarea fizică, emoțională, mentală și a sufletului. Practicanții acestui sistem, învață să se conecteze conștient cu Tatăl Ceresc. De aici, asistă cum coboară și intervine Lumina și Iubirea Necondiționată, acele frecvențe și programe cuantice care rescriu fundamental realitatea sistemelor vii, din zona cauzelor până la nivel psihic și fizic.
La cursurile Theta Healing pe care le-am organizat, am întâlnit multe suflete deschise și pregătite să-și cunoască adevărata identitate divină, să fie de ajutor pentru și pentru alții și să participe prin aceasta, direct și indirect la crearea unei lumi mai bune. Cu toții ne dorim o altă societate, o altă comunicare, de la suflet la suflet, de la lumină la lumină. Cu fiecare om care se trezește, și își cunoaște strălucirea din inima sa, ceva se schimbă în jurul lui, în vizibil și invizibil.
Un alt domeniu care s-a activat în conștiința mea, a fost acela de a accesa cunoașterea spirituală a predecesorilor noștrii. Pe lângă literatura disponibilă, am meditat în cele mai sacre locuri care mi-au fost indicate de sus, unde au trait ființe cu adevărat divine, ce au creat un impuls evolutiv semnficativ în conștiința planetară (Qumran, Galileea, Ierusalim, Assisi, Giza, Karnak, Kathmandu, Munții Retezat-Godeanu, Munții Orăștiei, Platoul Padiș, Bucegi, Muntele Sihla și multe altele…). Apoi, am simțit și urmat ghidarea de sus, de a organiza tabere și  pelerinaje interne și externe în aceste locuri sacre, amprentate energetic de cei care au adus lumina și cunoașterea pe Pământ.
Este o lucrare de vieți, cu suflete trezite, care revin din nou și din nou pentru a susține înălțarea conștiinței colective planetare. Le mulțumesc din inimă tuturor învățătorilor luminici din Creație, pentru toate darurile de cunoaștere multidimensională primite, și celor care, din familia de suflete ancestrală s-au activat în această viață și suntem împreună, într-o conexiune divină. În esență, există o singură conștiință, o singură inimă, prin care Voia lui Dumnezeu coboară pe Pământ.

 

 

Interviu - Revista MAREA dragoste - iunie 2020

 

1. Care este tehnica cea mai la indemana pe care o putem folosi cu totii in aceasta perioada pentru a ne apara de frica, pentru a ne găsi puterea de a ne bucura, in continuare de viata?

R. În primele trei săptămâni de la aplicarea restricțiilor, am fost contactat de multe persoane (din țară și diaspora) care acuzau atacuri de panică și diverse forme de frici. Ca ființe umane avem arhivate în subconștient  o cantitate mare de informații, care într-o astfel de perioadă se pot ridica la suprafață și pot creea discomfort mental, emotional și fizic. În ultimii 30 de ani am urmat și predat multe tehnici care s-au dovedit eficiente în situații de stress prelungit. Dintre toate acestea, cu instrumentele sistemului ThetaHealing® am avut cele mai bune rezultate, în terapie și consiliere. Acest sistem este și o formă de psihologie energetică, fiind foarte eficient în dizolvarea traumelor emoționale, depresiilor și fricilor, deoarece facilitează accesul la programele limitative profunde din subconștient. Acestea, odată identificate, pot fi schimbate cu alte programe pozitive, care creează echilibru emoțional și pace lăuntrică. O altă intenție a acestui sistem, care poate fi considerată ca cea mai importantă, este aceea  de a-l ajuta pe practicant să-și descopere adevărata identitate, esența divină. Aceasta, odată descoperită și experimentată aduce o altă înțelegere a existenței și o altă percepție asupra evenimentelor care apar și dispar în “lumea simțurilor”. Când este întâlnită Natura Pură a Conștiinței, cel în cauză devine “Viu și Văzător”, devenind de ajutor pentru tot ceea ce este în jurul său, vizibil și invizibil.


2. Putem face ceva si pentru cei care nu se roaga, care nu cred în divinitate - ii putem ajuta si pe cei care sunt ancorati doar in dimensiunea materiala a existentei?

R. Când Iisus a afirmat: “Împărăția Cerurilor este în voi”, a revelat cel mai profund adevăr exprimat vreodată pe Pământ. Aceasta înseamnă că Dumnezeu este deja prezent în toate ființele, rămâne doar lucrarea prin care mintea și sufletul să atingă Liniștea. Atunci, strălucirea Prezenței lui Dumnezeu din inimă se ARATĂ. Ideal, ar fi să fim în Ghidarea Divină, pentru a avea inspirația, cuvintele și faptele cele mai potrivite pentru ca astfel de persoane să fie ajutate să-și regăsească sensul existenței și să trăiască plenar în Realitatea lui Dumnezeu.


3. Ce crezi ca s-a schimbat pentru totdeauna in lumea noastra în aceasta perioada, ce am castigat si ce am pierdut iremediabil?

R. Tot ceea ce apare în manifestare are cauze cunoscute și necunoscute, generate de ecoul acțiunilor trecute, la nivel personal și colectiv. Ceea ce am experimentat în trecut nu putea fi altfel decât așa cum erau cauzalitățile declanșatoare. Această perioadă a avut cu siguranță efecte în conștiință, mulți și-au reevaluat prioritățile și sistemul de valori. Când Iisus afirma: “Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”, punea accentul pe cât este de important să ne focalizăm eforturile pe ceea ce este cu adevărat de împlinit. Toți oamenii vor să se simtă în siguranță, fericiți și împliniți. Însă, toate acestea se încearcă a fi obținute prin relații și atașamente cu mediul, obiecte și ființe. Se cunoaște că în Creație totul este informație și energie,  formele sunt structuri vibratorii care sunt supuse continuu schimbării, transformării. Nimic nu stă pe loc, toate formele se schimbă. De aceea, în această perioadă oamenii au văzut cum ceea ce părea stabil (slujbe, sănătate, economii, libertate de mișcare, etc.) ca furnizor de confort, poate să sufere transformări iremediabile. Maeștrii din toate timpurile recomandau aspiranților să-L găsească pe CEL CARE NU SE SCHIMBĂ. Adică, pe Dumnezeu prezent în spatele oricărei forme temporare, pe Cel prin care toate s-au făcut, pe Cel care este imuabil, inexprimabil, insondabil cu mintea. Consider că această perioadă a fost și este un impuls evolutiv, o oportunitate de a accelera procesul de ascensiune spirituală. Oamenilor, le-au fost testate serios Credința, Acceptarea, Compasiunea și Iubirea, virtuți care potențează apariția omului nou, Homo Divinus. 


4. Ai avut vreodata momente de ingrijorare, de cadere, de deznădejde, iar daca da, cum le-ai depasit?

R. Când devii total martorul gândurilor, neutru față de tot ce apare pe scena mentală (programe subconștiente sau din conștiința colectivă), nu mai apar fluctuații emoționale deranjante. Rămâne o pace inexprimabilă, prin care poți să ai claritate în decizii și acțiuni.

În această perioadă am lucrat împreună cu un număr mare de practicanți Theta, meditații colective online, pentru a ne păstra vibrația și conștiința cât mai sus, pentru noi și pentru Planeta Pământ. Ne-am conectat ca o singură conștiință, ca o singură INIMĂ. Această lucrare ne-a ajutat să conștientizăm că în comuniunea bazată pe iubire altruistă, necondiționată, putem trece mai ușor peste dificultăți, dar și că împreună suntem mai eficienți în a implementa Lumina și Iubirea lui Dumnezeu pe Pământ.


5. Avem cu totii dreptul sa fim fericiti, liberi, in abundenta? Vom fi cu totii, mai devreme sau mai tarziu, fericiti, liberi, in abundenta?

R. Așa cum am amintit mai sus, deja Împărăția Cerurilor este în noi. Cu toții suntem raze de lumină divină care se exprimă în creație, doar că mai trebuie să ne aducem aminte CINE SUNTEM. Din starea de identificare cu corpul și mintea, cu povestea de viață (amintiri, dorințe, etc.) este imposibil să cunoaștem adevărata BEATITUDINE. Așa cum fiul rătăcitor s-a întors la tatăl său și a fost primit în glorie, la fel și oamenii, aparent separați unii față de ceilalți și față de Creator, revin conștient în Realitatea lui Dumnezeu. Este de fapt sensul suprem al experienței terestre; acela de a redescoperi strălucirea Tatălui Ceresc în inimă, a o recunoaște în toate inimile și a deveni conștient UNA CU CEL CE ESTE. Din această REALITATE viața începe cu adevărat, totul în fizic și în energetic se reorganizează, pentru ca Voia lui Dumnezeu să curgă și să se exprime plenar prin CEL TREZIT.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=10223584633991722&id=1466588113

 

ÎNSCRIERI Şi informaŢII CURSURI ŞI PELERINAJE
PROGRAMARE CONSILIERE ŞI TERAPII

Dorin Roman - 0723002857

e-mail: dorin.roman1@gmail.com

Facebook: https://www.facebook.com/dorin.roman.3

 

 

Notă* Nici o terapie prezentată pe acest site nu înlocuieşte vizita la medic, controlul medical şi recomandările primite.